Fenomen critic pentru activitatea creierului, descoperit de cercetătorii de la Coneural

23 aprilie 2007

Doi cercetători clujeni au arătat pentru prima dată că echilibrul dintre rezonanță și integrare (două caracteristici ale modului de funcționare al neuronilor) ar putea fi o condiție critică pentru activitatea normală a creierului. Acest echilibru permite creierului să aibă o activitate susținută (ceea ce ne dă voie, de exemplu, să gândim chiar dacă închidem ochii și ne astupăm urechile, fără ca activitatea neuronilor să înceteze în lipsa unor stimuli senzoriali) dar în același timp menține activitatea creierului la niveluri normale, evitând creșterea exagerată a activității neuronale, ce poate duce la epilepsie.

Raul Mureșan

Studiul a fost realizat de Raul Mureșan și Cristina Savin, de la Centrul de Cercetări Cognitive și Neuronale (Coneural) din Cluj, în cadrul unei colaborări cu două prestigioase institute germane, Institutul Max Planck pentru Cercetarea Creierului și Institutul pentru Studii Avansate (FIAS) din Frankfurt am Main.

Neuronii din creier funcționează atât ca integratori, cât și ca rezonatori. Ca integratori, neuronii emit pulsuri proporțional cu numărul de pulsuri primite de la neuronii la care sunt conectați. "Pericolul sistemelor pur integratoare este că, în lipsa unui discernământ individual, întregul sistem poate ușor deveni instabil iar neuronii pot ajunge să descarce impulsuri fără nici un control, extrem de rapid, fenomen numit epilepsie", spune Raul Mureșan. Ca rezonatori, neuronii emit pulsuri în special atunci când neuronii conectați la ei descarcă cu o frecvență bine definită. "Există un mare avantaj ca neuronii individuali să respecte frecvențe preferate, fenomen numit rezonanță. Sistemele neuronale de acest tip sunt mult mai stabile și nu suferă niciodată de epilepsie. Marele lor dezavantaj, însă, este că nu raspund la stimulare" explică Mureșan.

Cercetătorii români au fost primii care au arătat legătura dintre cele două proprietăți ale neuronilor - rezonanța și integrarea - și capacitatea creierului de a avea o activitate susținută dar de a răspunde în același timp diverșilor stimuli. "Neuronii își pot schimba relativ rapid proprietățile între integrare și rezonanță. Ambele moduri de descărcare au avantajele și dezavantajele lor și probabil că cel mai avantajos pentru creier a fost să le combine pe amândouă. Acest tandem, integrare-rezonanță oferă flexibilitate și stabilitate în același timp" spune Mureșan.

Rezultatele cercetătorilor de la Coneural au fost publicate în numărul din martie 2007 al prestigioasei reviste Journal of Neurophysiology, editată de Asociația de Fiziologie din SUA.

 

Articolul în care au fost publicate rezultatele: Raul C. Mureșan, Cristina Savin, Resonance or Integration? Self-Sustained Dynamics and Excitability of Neural Microcircuits. Journal of Neurophysiology 97: 1911-1930, 2007. Preprint (PDF).

Pagina web a lui Raul Mureșan.

Ecouri în presă: Gândul, Cotidianul, Ziua de Cluj, Ziarul clujeanului, Monitorul de Cluj, Telegraf, Europa FM, ScienceLine, BizNews.

Direcționați 2% din impozitul dvs. pe venit pentru sprijinirea cercetărilor de la Coneural!